ramonelu’s blog

<continuarea de aici>

El a ramas pentru cateva minute pironit in holul ramas atat de gol. Toata casa parea goala. “Neah…o sa se intoarca ea.” isi spunea. Dar in acelasi timp simtea o teama infioratoare…isi simtea inima batand mai tare. “Si daca nu se mai intoarce. Nu ma! N-are cum…ce-ai? E doar o criza de-aia de personalitate”. Trecusera…cati? 17 ani? I se parea imposibil ca dupa atata timp sa…fie fara ea… For fuck’s sake, i-a spus ca o iubeste. And that was revolutionary, asa cum auzise intr-un film. I-a fost al naibii de greu sa scoata cuvintele alea, dar intr-o zi chiar si-a dat seama ca asta simte.

“Dar de ce n-ar mai vrea sa se intoarca? Ce-ai ma? O sa vina inapoi.” Si atunci…atunci o sa se ocupe de tot, o sa aiba mai multa grija de ei. Poate o sa incerce chiar sa faca un copil. Incepuse sa-si doreasca si el asta… Da. Clar. O sa se intereseze la firma cand se intoarce de la Londra, o s-o astepte in aeroport si o sa faca toate tampeniile alea romantice. It’s gonna be revolutionary all over again.

Si un zambet i-a aparut pe fata, gandindu-se ca in sfarsit o s-o faca si pe ea fericita.

Trackback URL