Am fost la concert in a doua seara a festivalului, cand au intrat in scena Salii palatului “Chick” Correa, Stanley Clarke si Lenny White - “Power of three”. N-are rost sa va spun prea multe despre ei, pentru ca puteti googali si gasi cate informatii vreti. O sa va spun cum i-am vazut eu, din sectorul A, randul 28.
La inceput a fost liniste, apoi au aparut cei trei pe scena, modesti, timizi chiar. Si-a luat fiecare locul la instrumente si au inceput pur si simplu sa faca muzica. Au transformat linistea in cateva acorduri fine, pentru ca in cinci minute sa fim cu totii cuprinsi de ritmul jazzului, sa fim transportati intr-o alta lume,
sa uitam de tot ce am lasat acasa. Mi s-a parut incredibil cum au luat linistea si au dat-o afara de pe scena, facand loc unor sunete care ne-au mers direct la inima. Publicul aplauda frenetic dupa fiecare solo sau bucata de melodie care ne facea inima sa bata mai tare. Fara sa ne dam seama, a trecut o ora, iar cei trei artisti ne-au spus ca vor lua o scurta pauza de cateva minute - sa se hidrateze si ei si sa mai rasufle putin :p
A doua parte a concertului a fost chiar mai reusita decat prima. Timpul a zburat pe langa noi, in ritm de jazz, evident. Stanley Clarke a fost absolut genial, simtea muzica prin fiecare por, iar basul parea ca face parte din fiinta lui. Mi-am adus aminte de o faza dintr-un film cand un cantaret de jazz spunea ca la bas canti asa cum iubesti o femeie…si iubesti o femeie asa cum canti la bas.
Evident ca a fost si o faza penibila. In timp ce arta jazzului era in plina desfasurare, a pornit si robotul comunist care invita spectatorii sa isi ocupe locurile in sala…fail! Cei trei au trecut insa peste acest micut incident cu zambetul pe buze, mai penibil ne-am simtit noi, cei din sala. Media de varsta a publicului a fost de 40+ ani. Oameni in varsta, cu parul alb, imbracati bine, dar si tineri cu un real interes pentru muzica, decenti, respectuosi - mi-a placut foarte mult atmosfera.
Astept cu nerabdare concertul din noiembrie, ultimul din festivalul Masters of Jazz.
No Comments on "Masters of Jazz - o seara new yorkeza"