Eu nu mai pot cu “eco”! Nu mai pot cu “hai sa fim verzi”…cu Planeta Verde, Umbrela Verde si sa traim verde. Nu mai pot. Si, asa cum am spus-o de foarte multe ori, nu mai pot cu toate asa-zisele campanii CSR ale multinationalelor.

Hai sa reciclam! Pai bine, hai! Au montat omuletii de la primarie niste recipiente speciale pentru sticla, plastic si hartie. Eram dispusa sa ma plimb cu bidoanele goale pana la acele locuri speciale pentru reciclat, pana cand am vazut ca aceeasi masina de gunoi care strange resturile menajere din blocuri colecteaza si hartia si sticla si plasticul. Pai atunci bine…hai sa arunc eu gunoiul tot la un loc, pentru ca tot acolo ajunge, se pare. Cand lucram in Casa Presei, se strangea toata hartia si se ducea la reciclat. Eu am facut efortul de a-mi duce de mai multe ori maculatura de acasa pana la Casa Presei, ca stiam sigur ca asa ajunge unde trebuie. Sincer, nu stiu unde in Bucuresti se strange maculatura. In liceu faceam concursuri de adunat maculatura…aia da campanie de responsabilitate sociala. Macar am facut cu adevarat ceva productiv pentru natura!

Nu ma bat cu pumnul in piept ca sunt ecologista, dar am mai urmarit si eu una-doua emisiuni pe Discovery din care am avut ceva de invatat si am urmat sfaturile acelea. Nu mai las apa sa curga in nestire, pentru ca, in timp, apa potabila va fi foarte greu de gasit. Da, e vorba de mii de ani…dar e placut sa gandesti pe termen lung. Nu folosesc mai multa electricitate decat necesara. Am incercat si eu smecheria cu becurile economice…am cateva montate in casa, dar imi pare rau, eu nu pot sa citesc pe lumina aia. In casa mea e un raport de 30% becuri economice, 70% becuri obisnuite. Nu arunc gunoaie pe jos, dar nici nu ma avant sa ii atentionez pe altii care fac asta sau sa ridic eu hartiile pe care le vad pe jos, asa cum fac unii prieteni ai mei. Kudos to them, I’m me.

“Pentru ca Romania va creste prin bun simt si responsabilitate” - ce frumos suna, asa-i? Duceti-va vineri la ora 16 in intersectia de la Gara de Nord, sa vedeti acolo bun simt si responsabilitate. Majoritatea din ei a alimentat la Petrom, sunt sigura. Numai ca lor nu le pasa de societate, ei vor doar sa ajunga la destinatie cat mai repede. Nu e ca si cum vezi o reclama si iti spui “I-auzi ce bine zic astia de la Petrom. Ia sa-mi fac si eu rost de niste bun simt de-asta. Gata, de maine sunt baiat gigea si responsabil - nu mai dau flashuri la semafor, nu mai claxonez pietonii si nu mai ambalez masina la stop.” Bun simt pe sistem, se stie!

In ce priveste mancarea “eco”, “organica”…mamaie si tataie de la tara nu cred ca sunt constienti de profitul enorm pe care l-ar putea face din carnea puilor crescuti in curte de mamaie de cand au iesit din ou, de valoare carnii de vita pe care o aduce taierea vitelului pe care l-a mosit chiar tataie sau cam cat ar putea sa ceara pe o salata verde din gradina din spatele casei. Cand merg pe la ei, mananc sanatos. Niciodata nu ma lasa sa plec cu mana goala si, mai ales vara, reusesc sa mananc ceva mai sanatos, pentru ca merg pe salate, rosii si alte legume proaspete. Dar nu pot sa imi fac acum gradina langa bloc numai ca sa mananc organic! Mi-am cumparat cartea de bucate a lui Jamie Oliver tocmai din dorinta de a gati sanatos. Si omul vine cu indemnuri de genul “si la final, adaugati o mana de rozmarin proaspat cules” (puneti in locul rozmarinului orice altceva va vine in minte care este verde). Pai prietene, nu stiu cum e la tine acasa, dar la mine in balcon nu prea e loc de cultivat straturi de anghinare, broccoli, cimbru etc etc.

Pe masura ce a trecut timpul, am reusit sa ne facem viata din ce in ce mai usoara, sacrificand anumite lucruri. Unul dintre ele a fost si respectul pentru natura - am construit peste tot ce era verde si acum ne plangem ca nu mai avem oxigen si alte exemple de genul asta. Acum vrem sa ne intoarcem? Cam greu…dupa ce ai descoperit usurinta cu care iei legumele congelate din Carrefour, le arunci in tigaie si le mananci…nu prea iti mai vine sa te apuci de sapat, plantat, ingrijit etc

Sunt multe lucruri pe care un om obisnuit le poate face pentru natura, fara nici un efort neobisnuit si, mai ales, fara sa strige in gura mare “Eu sunt ecologiiiiiiiiiiiist!” sau “Leave the planet alone!”. Unii o fac din constrangeri materiale si chiar fara sa se gandeasca la natura. Ceea ce voiam eu sa subliniez este ca tot tam - tam-ul asta cu ecologismul mi se pare un fel de…”cainele care latra, nu musca”. Faptul ca ai un banner pe blog prin care sustii “Planeta verde” nu te face un bun cetatean al planetei sau daca ai un tricou cu “Save the world” nu devii, instant, membru al echipei lui Captain Planet. Apropo…poate ar fi util ca boshii care isi comanda campanii CSR ar trebui sa se uite la vreo 2-3 episoade din desenele astea animate. Poate asa o sa inteleaga de ce “prinde bine la fraieri” toata treaba cu CSR-ul si sa ne ingrijim planeta.

Multumesc pentru atentie, ultimul stinge lumina!

Si uite asa, ziua mea s-a facut, dintr-o data, mai frumoasa.

Iata si clipul meu preferat…cel cu scarile - pian.

Lasand la o parte trecutul…lucrurile pe care le-am pierdut, ma gandesc la astazi. Oare fac ceea ce ar trebui sa fac la varsta asta? Oare mai tarziu o sa regret anii astia? Simt ca nu mai am timp. Totul se duce prea repede si nu apuc sa-mi fac amintiri…nu imi ramane nimic, decat data nasterii care sa-mi aminteasca numarul anilor care au trecut.

Egoul meu vrea sa spuna ca nu regreta nimic din trecut. Poate ca nu…dar daca am ratat ceva?

Ceea ce nu am trait la timp, nu voi mai trai niciodata.

Am avut tentative de a scrie, dar in ultima vreme, totul mi se pare prea banal, penibil sau prea intim pentru a fi postat pe un blog.

A trecut ceva vreme de la dezastrul din Haiti. Am incercat sa ma tin departe de imagini, pentru ca stiu ca nu as fi suportat sa le vad. Dar cum media ne inconjoara, nu am scapat. E absolut oribil ce s-a intamplat.

In fata unor astfel de evenimente, te simti extrem de mic. Vezi atat de multi oameni suferind si nu stii cu ce ai putea sa-i ajuti Nu te poti urca in avion sa te duci acolo sa-i ingrijesti - doar ai o viata a ta, nu? Nu poti sa-ti donezi toti banii…facturile sunt pe masa. Dar cu pasi mici, putem ajuta cu totii.

Crucea Rosie a organizat o campanie de colectare de fonduri pentru a-i ajuta pe oamenii din Haiti. Cu un sms la 887 in reteaua Orange, donezi 2 euro.

Cei de la Unicef si de la Realitatea TV s-au mobilizat si au lansat o campanie similara. Iata unde mai puteti face donatii:

0900 900 563 -2 Euro/apel in reteaua Romtelecom

0900 900 565 -5 Euro/apel in reteaua Romtelecom

0900 900 567 -10 Euro/apel in reteaua Romtelecom

*Servicii oferite gratuit. Nu se percepe TVA

Si in conturile BRD, Sucursala Piata Romana:

LEI: RO02BRDE410SV61136934100
EURO: RO35BRDE410SV27880794100

Este al naibii de cliseic, dar impreuna suntem mai puternici.

2009 a fost un an plin pentru mine. Cu o multime de rele, dar si cu multa munca. Rezumat in putine cuvinte, 2009 a insemnat inca un an universitar fara restante, WebEvent, o Scoala de Vara, practica intr-o redactie tare de stiri (stirileprotv.ro), primul job serios intr-un trust de presa, un internship 2.0 si o frumoasa vacanta la Muntele Baisorii.

Ce imi doresc de la 2010? Imi doresc sa imi respect promisiunile. Iar acestea sunt:

1. Sa fiu cuminte.

2. Sa fiu cuminte.

3. Sa fiu cuminte.

4. Sa fiu cuminte.

5. Sa fiu cuminte.

6. Sa fiu cuminte.

7. Sa fiu cuminte.

8. Sa fiu cuminte.

9. Sa fiu cuminte.

10. Sa fiu cuminte.

11. Sa iau licenta cu 10.

12. Sa intru la master la buget.

13. Sa fiu cuminte.

14. Sa am o vacanta de vis.

15. Sa ajung macar o data la mare, oricare mare.

16. Sa nu ii mai supar pe cei dragi mie.

17. Sa fiu cuminte.

18. Sa obtin un job tare de tot.

19. Sa fiu cuminte.

20. Sa fiu cuminte.

Vreau ca 2010 sa imi aduca multe “ticaieli” pe lista asta. Un An Nou fericit si plin de bucurii nebanuite va doresc!

Scriu pe doua bloguri - unul este cel pe care deja te afli, ramonelu.info, iar cel de-al doilea este blogul meu dedicat filmelor, unde scriu review-uri si recomandari, Ramonelu’s Films. Daca sunt deja activa in social media? Eu as zice ca da…iata-mi si conturile de Facebook, Twitter, LinkedIn…vi-l dau si pe cel de Last.Fm, ca sa vedeti ca fac parte dintr-o multitudine de comunitati online. Am cont chiar si pe BarbieGirls.com…dupa ce am vazut un documentar despre papusa Barbie, am intrat si in lumea asta Era sa uit, am facut si un Internship 2.0, sub supravegherea lui Sorin Tudor, asa ca ma gasiti si aici.

Imi place sa scriu? Cu siguranta. Imi place sa vorbesc? La nebunie! Dar imi place sa vorbesc bine! Numai asa am ajuns in anul III la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, SNSPA, scriind o licenta a carei tema e analiza retorica de discurs.

Ce-i drept, jumatate din viata mi-o petrec pe Facebook. In urma cu cateva luni, eram non stop pe Twitter, dar in ultima vreme am preferat cartea de fete :p Cand nu-s pe net, poate ma gasiti prin magazine sau window-shopping. Nu-s Carrie Bradshaw, dar mai arunc un ochi prin revistele de moda. Nu am o garderoba ca a ei, nu am un tutu roz, am un tutu verde, nu am pantofi Manolo Blahnik, dar am pantofi Iron Fist.  In plus, am ceva ce nu are Carrie - priceperea in a jongla cu conturile online. Ba chiar imi face placere sa promovez pe toate canalele ceva in care cred cu adevarat. Am spus de mult ca viata noastra va deveni 2.0, de aceea tot incerc sa avansez in cunostintele Internetului.

Lucrand in vanzari, mi-am dat sema ca mi-ar placea mult mai mult sa lucrez in online. Pentru ca in loc sa imi fac treaba, stateam de vorba cu cei de la marketing si de la PR si le spuneam ce sa mai posteze pe Facebook si Twitter…Mda…tare bine mi s-ar potrivi postul asta.

Experienta IMAX a fost o porcarie incepand de la rezervarea biletelor. Daca puneau niste maimute sa se ocupe de rezervari poate ca se descurcau mai bine, intelegeau mai repede ce vrei tu sa rezervi acolo. La achizitionarea biletelor…alta belea…din nou, mai bine puneau maimute. O grosolanie pe care nu ma asteptam deloc sa o intalnesc aici, in conditiile in care plateam 32 de lei pe un bilet. Cea mai tare faza era ca nu avea sa-mi dea rest la 100 RON pentru 2 bilete…ma trimitea sa schimb in alta parte. Moment de doua puncte bara. Daca nu apuca sa imi emita biletele, cred ca plecam, la cat de tare m-au enervat.

Filmul incepea la 7…puhoi de lume ce se stransese la intrare si ei nu mai deschideau, pe la 7.15 de-abia au inceput sa rupa biletele si sa ne permita accesul in aceasta lume sacra a filmului. Si de-aici au inceput alte si alte nemultumiri. Ochelarii aia pentru 3D semanau cu ochelarii de protectie de ski. M-au durut urechile ingrozitor de la ei. Ma asteptam ca fiind ecranul ala asa mare, sa fie pus ceva mai departe de scaune decat la un cinematograf obisnuit. Ei bine, nu. Mie mi s-a parut chiar mai aproape. Toata lumea se plangea de dureri de ochi si cap cand am iesit. La scaune nu ai suport pentru paharul de suc..alta mizerie, stai cu sucul in brate. Insa cea mai mare magarie mi s-a parut faptul ca filmul nu a fost proiectat pe intreg ecranul. Ce-i drept, a fost un pic mai mare imaginea decat la un cinema obisnuit, dar, prietene, eu am platit sa vad pe ecran de 37 de metri latime, de “sapte elefanti pusi unul peste altul”, cum declara ei. Nu s-a intamplat asta.

La iesire, ne-am bulucit cu totii pe cele doua iesiri disponibile si ne-am trezit ingramaditi pe un hol stramt, de unde nu puteai sa te duci nici in stanga, nici in dreapta…in caz de incendiu, nu prea aveai de ce sa te agiti, ca tot acolo ramaneai. Asadar procesul de predare a ochelarilor, a fost, din nou, unul anevoios.

Concluzionand, experienta IMAX a fost una foarte trista, iar mirificul si mult mediatizatul AFI Palace Cotroceni este un mall extrem de trist si care respira kitsch. Nici Burger King nu au…bleah! Nu stiu daca voi reveni in acest loc prea curand…filmul pe care l-am vazut a fost cel care mi-a salvat seara.

Ceea ce traim acum e o epoca apusa, pentru ca nu mai avem stralucire.

Evolutie exterioara, involutie interioara.